Procesul realizării unui website de succes, adică un website care își îndepliște scopul, fie de a vinde produse, fie de a atrage potențiali clienți, diferă foarte mult în funcție de domeniul de activitate, publicul țintă etc.
Există însă câteva elemente comune, elemente esențiale, ce trebuie alese/realizate perfect pentru a oferi utilizatorului o experiență cât mai plăcută.
1. Alegerea unui domeniu
Pentru a fi memorabil, un nume de domeniu trebuie să reflecte cu acuratețe identitatea brandului tău și să fie ușor de pronunțat. În ziua de astăzi alegerea unui nume nou, unic poate fi o problemă majoră însă este esențială găsirea unui nume de domeniu care să încorporeze identitatea brandului tău, elemente pentru SEO și să aibă o lungime cât mai mică.
2. Design curat
Unul dintre cele mai importante lucruri de reținut în timpul procesului de dezvoltare a site-ului web este crearea unui design curat și atrăgător. Clienții asociază design-ul website-ului cu calitatea serviciilor prezentate de acesta. Un design calitativ este atrăgător, permite citirea conținutului cu ușurință și incurajează vizitatorul să se reîntoarcă. Nu uitați de spațiile albe și nu abuzați de microinteracțiuni.
3. Schemă de culori eficientă
Schemele de culori sunt mai importante decât își dau seama clienții. Culorile diferite au capacitatea de a evoca răspunsuri emoționale, cum ar fi calmul, fericirea sau frustrarea. Când vine vorba de utilizarea culorilor în proiectarea unui site web, este esențial să luați în considerare nișa companiei tale, publicul țintă, elementele de branding și elementele teoriei culorilor.
4. Funcționalitate
Înainte de toate, un website trebuie să fie funcțional. Prin funcționalitate vrem să spunem că toate link-urile trebuie să fie funcționale, toate paginile să se încarce corect, să nu existe breșe de securitate, formularele să funcționeze corect. Dacă oricare din aceste aspecte nu este funcțional, este foarte posibil ca vizitatorii să părăsească site-ul și să nu mai revină.
5. Responsivitate
Construiește un website adaptiv, un website care functionează și se afișează corect pe orice dispozitiv indiferent de dimensiunea ecranului sau de orientare. Poți chiar să pui în prim plan versiunea de mobil deoarece vei observa că procentul de accesări de pe dispozitive mobile depășește procentul de accesări de pe sisteme desktop.
6. Arată încredere
Redactează conținutul cu grijă, fără greșeli. Publică datele de indentificare ale companiei. Adaugă un formular de contact dar publică și alte modalități prin care potențialii clienți pot lua legătura cu tine. Investește timp, vizitatorul va vedea că ești preocupat și va avea sentimentul că produsele/serviciile tale sunt făcute cu atenție.